Motto:

Motto:

"A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog."
Jack London (1876-1916)

joi, 13 august 2015

Frumos şi bine

Nu ştiu de ce-au golit bipezii biblioteca, dar îmi place. E frumos şi bine. Nu?



Sisteme de alarmă pentru protecţia bunului şi nepreţuitului stăpân

— Miao, fratele meu tigrat, mi-a spus azi Romi, vecinul meu de balcon (o frumuseţe de motan care, din păcate, nu va avea niciodată urmaşi, fiindcă bipezii lui barbari l-au... sterilizat, sau cam aşa ceva), azi am învăţat să citesc două cuvinte noi: „sisteme alarmă”.
L-am privit cu nedumerire în ochii mei rotunzi (unul verzui şi unul căprui, exact ca-n poezia lui Nichita Stănescu).
— Sunt două cuvinte care au legătură între ele, fratele meu alb? m-am interesat.
— Desigur, fratele meu tomberonez, a făcut el aluzie la originea mea umilă, de pisică de pripas (uneori, ca variaţie, mă numeşte maidanez), aşa cum face când vrea să sublinieze că sunt neam prost şi incult. Sisteme de alarmă. Nişte chestii care dau alarma când vin hoţii, nişte bipezi răi care fură din casele şi din maşinile altora lucruri de preţ. Bipezii mei au comandat câteva online... Ştii ce-nseamnă online, da?
— Miao, cum să nu ştiu? Tu nici măcar nu te născuseşi când m-am urcat eu pe tastatură şi-am trimis un mail cât ai clipi!
— Ai trimis un mail? Miau-uau! a exclamat, privindu-mă cu mai mult respect ca oricând.
Dar i-a trecut repede, şi-a continuat istorisirea cu acelaşi aer de superioritate.
— Cum spuneam, bipezii mei au comandat o sirenă, un senzor, o telecomandă... Cel puţin atât. De la alţi bipezi buni. Îi cheamă comenzi-punct-ro şi dau garanţie, nu te pun să plăteşti transportul dacă faci o comandă dolofană, adică de cel puţin trei sute de lei, şi primesc marfa înapoi dacă nu-i pe placul tău.
— Vasăzică, m-am grăbit eu să trag concluzii, bipezii tăi au de păzit lucruri de valoare?
— Miao, la aşa ceva nu-s expert, dar i-am auzit spunând că eu sunt bunul lor cel mai de preţ. Şi, sigur, cred că n-au vrut să spună „bunul”, ci „stăpânul”, sau "bunul şi nepreţuitul stăpân". Pentru că, la urma urmelor, sunt motan de rasă! Şi alb ca spuma laptelui pe deasupra! Mi-au atras atenţia să am mare grijă să nu cad de la balcon, fiindcă aş putea fi furat. Deşi aş zice că „răpit” e termenul corect, nu crezi?
— Poate că ai dreptate, fratele meu persan, am spus, mimând nesiguranţa şi miorlăind apăsat cuvântul „persan”, cum fac când vreau să subliniez că e un venetic – ca să nu se mai laude atâta cu originea lui nobilă!
Dar trebuie să recunosc că lăudăroşenia asta e singurul lui defect.

miercuri, 12 august 2015

Tabieturi în miez de noapte







Cugetare pisicească - de la transporturi la cultura generală

Transport mobilă, mi-a răspuns bipedul meu, când l-am întrebat:
— Ce faci în poza asta?


Căra mobila în spate. Pe scări. În tinereţe. Era voinic. E voinic şi acum, dar, când se voiniceşte, îl doare spatele. Are lumbago luni bag-o, luni bagă mobila în casă. Sau în depozit, dacă în casă n-ai loc, dacă încă n-ai casă, dacă văruieşti în casă, dacă... Dacă ai depozit. Dacă n-ai, au ei. Băieţii de la Engineer Moving.
Bipedului meu îi place numele – fiindcă e inginer şi fiindcă în tinereţea lui mişca mobila, cum vă spuneam. Urca scările cu mobila în cârcă. Acum sună un prieten, adică o firmă de transport. Fiindcă băieţii cu nume ingineresc au specialişti, te poţi sfătui cu ei ca şi cum ţi-ar fi prieteni. Îi angajezi să-ţi fie prieteni, să-ţi aleagă mijlocul de transport. Unul ca ăsta, de exemplu.


Transportă mobilă şi nu numai, totul se rezolvă într-o singură zi, tot ce e fragil e în siguranţă, ca un motan (eu) într-o cutie – în mai multe cutii.


De-asta spuneam că lumea bipezilor e interesantă – dacă n-am zis, zic acum. Sunt mai organizaţi decât noi, pisicile. Au firme specializate... şi au mobilă. Deşi...
Mobila lor e mobila noastră. Casele lor sunt casele noastre. „Noi suntem aici pe veci stăpâni” – asta e, cred, dintr-un cântec.
Şi pisicile cântă:

Miao, miao, miao, miau, miau,
să fiu transportat cu mobila vreau.

E cântecul meu preferat – avem mobilă pe rotile, bipezii o împing prin casă şi eu sar, imediat, pe orice mobilă împinsă prin casă!
Mobilă... Mobilă şi durere – cred că ăsta era titlul unei piese de teatru. Aşa mi-au spus bipezii.
De ce durere? Fiindcă e dureros când te muţi şi trebuie s-o transporţi... De-asta au inventat bipezii firmele de transport. Ca să le ia durerea cu mâna. Pardon, cu camionul!

Însă eu nu m-am plimbat niciodată cu camionul.
De ce nu m-am plimbat cu camionul? Pentru că bipezii mei n-au camion.
De ce n-au camion? Pentru că n-au firmă de transport.

Oare în oraşul nostru sunt firme de transport? (Mai sus v-am vorbit despre una din Bucureşti.)
Aţi întrebat care e oraşul nostru?!
Cum adică, nu ştiţi în ce oraş stăm noi?!!!
E o lacună gravă în cultura voastră generală!
Lacună sau lagună?
Nu contează. Oricum nu mai vorbesc cu voi până nu vă umpleţi golurile!

O pisică albă

Nu e imaginarul meu vecin Romi, e Samir - cu care s-a jucat Matilda aici.

luni, 10 august 2015

Bipezii şi planurile lor

- Bipezii, mi-a spus aseară Romi, vecinul meu de balcon, o frumuseţe de motan alb, nu s-au prins (cred că ţi-ai dat şi tu seama că oamenii sunt uneori cam fraieri!) c-am învăţat să citesc. Mai ales când scrisul e caligrafic, mai ales când e vorba de cuvinte uzuale, uite, ca astea trei: "bilete avion Londra". Erau scrise pe-o hârtiuţă pusă de El sub nasul Ei, când Ea mă ţinea pe mine-n poală.
Şi nebuna a sărit în sus, şi-am căzut pe covor - dar am fost băiat finuţ, nu m-am agătat cu ghearele de fusta Ei. Şi chiar dacă o zgâriam cred că nu simţea, c-a-nceput să ţopăie ca apucată, a sărit de gâtul lui şi l-a pupat pe unde-a nimerit..., până şi pe vârful nasului! Şi pe urmă s-a apucat să-i spună ce bine-i pare c-o duce în sfârşit într-un concediu la soră-sa (la nesuferita aia de bipedă grasă).
Iar El, când a reuşit să se facă auzit, i-a povestit că încă n-a luat biletele, dar că oricum problema asta nu mai e problemă, fiindcă le comandă de pe net, a găsit un site unde dai un clic cu şoarecele englez, zis şi mouse, pe "cere ofertă", completezi un formular şi gata, bipezii ăia cu site-ul se ocupă de tot restul. Sunt bine organizaţi (ca o haită de pisici aristocrate - deşi noi ăştia, aristocraţii, ne adunăm în cluburi), oferă informaţii despre transport, au oferte de bilete de avion cu preţuri transparente, afli şi de unde poţi închiria o maşină, şi unde te poţi caza - că de bârloguri (sau le-o fi zicând vizuini?) pentru bipezi plimbăreţi se ocupă nişte parteneri de-ai lor.
- Miao, l-am lămurit eu, zice hoteluri, sau pensiuni. Dar "parteneri" ce-nseamnă? Cum adică parteneri?
- Cum o să fim noi cât lipsesc ei, fiindcă o să stau la tine. Iar tu o să stai la mine când vor pleca ai tăi, şi tot parteneri - la cronţonele, la culcuş şi la litieră - o să fim şi-atunci.

Cred c-o să-mi placă să fiu partener cu Romi - e un motan aristocrat, de haită familie bună.

Şi mă gîndesc că vor pleca şi ai mei, fiindcă, pare-se, capitolul "rezervări bilete de avion ieftine" şi-a găsit rezolvarea. Şi cred că le-ar surâde să vadă şi ei Londra.

Dar eu, din păcate, n-o s-o văd decât în poze. Noroc că am găsit unele (faine!) pe site-ul bipezilor bine organizaţi. Le puteţi admira împreună cu mine.




luni, 3 august 2015

Bipezii şi visele lor

(am citat-o pe psi)

Aici e vorba despre bani.

portofelul meu
Bani pentru un spital pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer. Cu 50 de paturi... (Multe sau puţine?)

Bani strânşi de oameni care aleargă, în diverse oraşe, în fiecare primă sâmbătă a fiecărei luni, încheindu-şi alergarea cu câte o donaţie de 1 leu.

Într-una dintre aceste sâmbete au strâns, după cum vedeţi, per total, 4514 lei.

Haideţi să rotunjim, poate că mai sunt şi alţii ca bipezii mei, care au donat, de acasă, bani pentru mai multe alergări (aici, unde e prezentat proiectul, sunt specificate şi conturile în care se poate dona). Să zicem că au fost 5 mii de lei. Şi haideţi să presupunem că visul va aduna mai mulţi adepţi, să dublăm, să zicem că se va ajunge la o medie de 10 mii de lei pentru fiecare sâmbătă în care se aleargă. Adică la o medie de 10 mii de lei pe lună. 

Şi acum să socotim:

80 de milioane împărţite în tranşe de câte 10 mii înseamnă 8000 de luni, adică 666,666 (ptiu, piei drace!) de ani. Hai să scăpăm de "numărul fiarei" şi să zicem că se va alerga săptămânal. Că avem 8000 de săptămâni. Adică numai 153,846 ani. Construcţia spitalului va începe peste 150 de ani, în 2165. Dacă şi numai dacă, în acest timp, cineva va gestiona corect banii, ca să-şi păstreze valoarea. Dacă şi numai dacă va exista un teren pe care să se construiască spitalul. Dacă şi numai dacă se vor găsi bani pentru plata personalului medical. Numai că... Oare peste 150 de ani va mai fi nevoie de spitalul ăsta? Oare nu se va găsi leacul cancerului între timp? Şi oare România, omenirea şi planeta vor rezista până atunci? În lumea din ce în ce mai nebună în care trăim?

Iniţiatorii proiectului, oamenii despre care sper că sunt de bună credinţă, vor să-nceapă construcţia peste trei ani, ceea ce înseamnă că trebuie s-adune 26,666 milioane pe an, adică 2,222 milioane de lei pe lună, adică cu 2.217.222 de lei mai mult decât rotunjiţii 5000 adunaţi luna asta.

Miao, bipezilor, în concluzie, dacă şi voi credeţi în visul lor, dacă nu-i credeţi nici escroci, nici nebuni, ajutaţi-i să facă din utopia de mai sus ceva realizabil. Au nevoie de tot ajutorul posibil, din partea tuturor oamenilor din ţara asta!