Motto:

Motto:

"A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog."
Jack London (1876-1916)

marți, 3 noiembrie 2015

Voi, bipezii

Voi, bipezii, sunteţi mai răi ca mâţele. Vă stupiţi între voi pentru orice, vă arătaţi ghearele şi colţii.


Unii se bucură de moartea altora şi împroaşcă cu venin în numele unei religii care propovăduieşte iubirea aproapelui, vrea îndreptarea, şi nu moartea păcătosului, te sfătuieşte să-ţi dai de pomană a doua haină şi să-ntorci obrazul ca să ţi se mai dea încă o palmă, abrogând astfel legea talionului.

Alţii confundă religia cu biserica, care e o instituţie şi a fost întotdeauna, cel puţin în ţara asta, în aceeaşi tabără cu statul, şi împroaşcă tot cu venin, fără discernământ, toată tagma preoţească, nesfiindu-se să lanseze ştiri inventate.

Cât despre corupţie, miao, ocupaţi cu cele de mai sus, aţi lăsat-o în planul al doilea. Fiindcă şpaga e bună, nu-i aşa? Sunt prea puţini aceea care nu se slujesc de ea ca s-ajungă cât mai sus, aceia cărora nu le-ar surâde să facă echilibristică pe sforile puterii!